Naţionalismul sub influenţa istoricului Groulx Lionel a fost puternic în redactare, ocazional xenofob(în special anti-semit), avea o faţă moderna, sub forma unor grupuri precum Rassemblement pour l'Indépendance Nationale(RIN), Action Socialiste pour l'Indépendance du Quebec şi Réseau de Résistance. Această eliberare internă din deceniile lungi de constrângeri, combinată cu influenţa luptelor de eliberare din lumea a-treia, a stabilit o atmosferă în care un grup ca FLQ ar putea intra în existenţă.
Format în 1963, liderii săi istorici l-au inclus pe Georges Shoeters, un emigrant belgian, care în timpul celui de-al doilea Război Mondial a luptat în Rezistenţa patriei sale. Primele acţiuni ale grupului erau concentrate în atacuri cu dinamită sau cocktail-uri Molotov împotriva simbolurilor puterii canadiane, inclusiv cutiilor poştale în zona Anglo Westmount din Montreal. În aprilie 1963 o bombă amplasată într-un birou de recrutare al Armatei canadiene în estul Quebec al oraşului Sherbrooke a dus la moartea unui paznic de noapte, rezultând arestarea a 23 de membri ai FLQ. Alte acţiuni care vizau procurarea de arme şi fonduri au dus la moartea unui cetăţean şi-al unui proprietar de magazin de arme. Rezultatul net ale acestor atacuri a fost arestarea a mai multor membri FLQ până la sfârşitul anului 1963.
Prin 1966 a apărut un nou grup, condus de Pierre Vallières şi Gagnon Charles. Acest grup, vreo douăzeci de bărbaţi hotărâţi, acţionând în solidaritate cu muncitorii de rând, au amplasat o bombă în fabrica de pantofi Lagrenade, omorând un secretar, precum şi o altă bombă amplasată la Dominion Textile care a explodat prematur, omorând un membru FLQ. Au amplasat de asemenea o bombă la un miting al Partidului Liberal în iunie 1966. La fel ca primul grup, aceştia s-au aflat fie în stare de arest, fie fugari. Gagnon şi Valliéres au fugit în Statele Unite, unde au demonstrat în faţa ONU în sprijinul deţinuţilor politici din Quebec. Aceştia au fost în cele din urmă arestaţi în New York şi apoi mai apoi deportaţi în Canada, unde au fost închişi în Quebec. Rodul cel mai de durată din această perioadă a istoriei FLQ este una dintre capodoperele relatărilor politice, autobiografie lui Vallières, Nègres Blancs d’Amérique (Cioroiul alb al Americii), care a fost scrisă în timp ce acesta era încarcerat în închisoarea New York Tombs.
O mai puţin cunoscută reţea a FLQ, condusă de Pierre-Paul Geoffroy, a efectuat atacuri ample şi intense, liderul lor în cele din urmă fiind condamnat pe viaţă.
1970 a fost ultimul an în care FLQ a existat, si a fost anul cu cele mai notorii acţiuni. La data de 5 octombrie 1970, gruparea Libération condusă de Jacques Lanctot, l-a rapit pe diplomatul britanic James Richard Cross - cerând în schimb pentru eliberarea lui, eliberarea a 23 de camarazi încarceraţi, 500.000 dolari, re-angajarea şoferilor de camioane concediaţi de compania Lapalme, şi-un avion pentru ai duce în Cuba sau Algeria.
Cinci zile mai târziu grupul Chénier, alcătuită din fraţii Jacques şi Paul Rose, Francis Simard şi Lortie Bernard, l-a răpit pe ministrul Quebec al Muncii şi Imigraţiei, Pierre Laporte (în faţa casei sale în timp ce juca fotbal).
FLQ nu a dus lipsă de sprijin în rândul populaţiei. La scurt timp după a doua răpire, 3.000 de oameni s-au adunat în arena Paul Sauve din Montreal pentru a aplauda avocatul FLQ Robert Lemieux, pe Vallières şi Gagnon scandând "FLQ! FLQ!". Trei zile mai târziu, prim-ministrul canadian Pierre Trudeau a trimis armata în Montreal, unde au arestat fără acuzaţii aproximativ 500 de activişti, sindicalişti, scriitori, actori şi cântăreţi cunoscuţi pentru sprijinul lor pentru cauza de independenţă a Quebecului.
Apoi pe 17 octombrie, Pierre Laporte a fost ucis. Circumstanţele concrete ale uciderii lui rămân însă neclare, deşi Paul Rose a negat rolul său în aceasta crimă, controversa a continuat în jurul morţii lui Laporte. Cu toate acestea, moartea şi înmormântarea lui a distrus practic toată simpatia ce o avuse FLQ. Cross a rămas în captivitate, dar ascunzătoarea lui a fost descoperită în luna decembrie a anului 1970. Răpitorii săi au reuşit să negocieze plecarea lor spre Cuba, eliberându-l pe Cross. Răpitorii lui Laporte au fost capturaţi la sfârşitul lunii decembrie 1970, iar judecata lor a început în ianuarie 1971. Toţi au fost găsiţi vinovaţi, dar au fost eliberaţi condiţionat în termen de caţiva ani.
Acesta a fost la sfârşitul FLQ, deşi o versiune mai mică a continuat să existe pe o perioadă de câţiva ani. Membrii lor au continuat, iar unii continuă, să joace un rol în viaţa "de stânga" a Quebecului : Paul Rose a mai participat în diverse organizaţii, în prezent cu grupul din jurul ziarului Aut'journal ; Francis Simard şi-a scris memoriile în cartea Pour en finir avec Novembre ; Vallières în următorii ani până la moartea sa din 1998 a facut parte din diferite grupuri de stânga ; Gagnon care a rupt complet legătura cu fostul său camarad Vallières, a petrecut o perioadă în fruntea unui grup Marxist intitulat En Lutte ; în timp ce Jacques Lanctot după întoarcerea sa din Cuba şi ispăşirea unui termen pentru rolul său în răpirea lui Cross, şi-a deschis o editură.
De Mitch Abidor
Citeşte şi Lupta de eliberare naţională din Corsica şi Kale Borroka.
