De ce oameni care au avut un rol proeminent în istoria spaniei, care au luminat cultura respectivă, oameni ca Miguel de Unamuno şi Pio Baroha vroiau să trăiască separaţi de restul Spaniei ? O intrebare la care mulţi îi caută răspunsul. Lupta pe care o duc naţionalistii basci datează de foate mulţi ani - partidul care e la putere în Euskadi (Ţara Bascilor), este Partidul Naţionalist Basc(naţionalişti mai moderaţi) fiind infinţat în 1895. Faimoasa ETA există din 1959 şi a reuşit să supravieţuiască în ciuda represiunii regimului Franco şi a demo(n)craţiei.
Pe 29 Martie 1992 oraşul Bidar era plin de politişti francezi şi spanioli care au arestat liderii ETA, organizaţia fiind sortitată eşecului la acel moment. Dar după o perioadă de confuzie, o nouă tânară conducere a revizuit strategia de luptă. Au realizat un concept de a lucra cu elemente comune luptei de stradă. Au apelat la tinerii radicali de pe străzile Basce. Violenţa de stradă a fost o parte integrală a naţionalismului basc înca din zilele confruntării cu regimul Franco. Prin urmare, Luis Alvarez Santacristina poreclit "Txelis" (fost lider al aparatului politc al ETA) a propus o modalitate de a acoperii gaura dintre activităţile legale ale partidului şi cele ilegale, formând Batasuna şi Accion Nationalista Vasca (2 facţiuni armate). Aceste 2 facţiuni s-au insiparat din lupta Intifadei palestiniene (un exemplu internaţional al rezistenţei împotriva ocupanţilor) şi din activităţiile tinerilor catolici irlandezi din Ulster. Idea a fost de a înrola tineri cu vârsta între 15 şi 25 de ani care să nu fi avut contacte reale cu ETA, pentru a produce o acţiune directă care să nu le producă mari probleme cu legea, dar să ducă la destabilizare socială datorită publicităţii excesive a mediei. Spargerea geamurilor clădirilor guvernamentale sau incendierea maşinilor de poliţie era o activitate aproape zilnică. Formula era simplă : 100 de tineri activişti aruncau pietre, 25 vroiau ceva mai dur, gen Cocktailuri Molotov, şi 5 în final vor pune mâna pe o armă.
Noua strategie a fost numită Kale Borroka (lupta de stradă). Şi pentru aşa o strategie, deja exista un sol fertil. Bunicii tinerilor basci le povesteau despre acele timpuri când un simplu agur(la revedere) era amendabil, şi tot cea ce era legat de cultura bască, istorie şi tradiţie erau interzise. Nesurprinzător este că jocul preferat al copiilor basci din ghetto-urile San Sebastian, Pamplona sau Bilbao era de-a teroriştii şi poliţişti (desigur, doar fraierii erau politişti). Acei copii crescând, au început să umble prin baruri naţionaliste, sa meargă la concerte cu trupe rock radicale basce sau să strige "Gora ETA!" (Traiască ETA) la meciurile echipelor de fotbal (unele chiar foarte bune ca Ahtletic Bilbao şi Osasuna). Athletic Bilbao fiind singura echipă care refuza să transfere jucători altfel decât basci.
Tinerii basci au început atacul şi incendierea birourilor partidelor spaniole PSOE şi PP, chiar şi proprietăţile Partidul Naţionalist Basc (considerat prea liberal), au început distrugerea proprietăţilor funcţionarilor, au atacat bănci şi distrus simboluri ale ocupaţiei spaniole, organizau distrugeri masive în timpul demonstraţiilor (ca incedierea containerelor de gunoi şi a maşinilor de poliţie), decorarea străzilor cu graffuri separatiste, răspândire de propagandă radicală, lovituri aplicate adversarilor politici, etc. Un trademark a abertzalilor (naţionaliştii basci) era incedierea autobuzelor. Erau capturate de activişti, alungaţi pasagerii şi incediate. Aşadar, Kale Borroka poate fi caracterizată ca o gherila urbană de intensitate mai mica. La fel ca în cazul Black Block-ului există confuzii în termeni. Kale Borroka era cunoscută ca o organizaţie, în timp ce reprezintă doar o tactică a luptei de stradă.
Facţiunile Kale Borroka sunt practic autonome, acţionând singure, dar sub directa conducere a ETA. Poliţia spaniolă a împarţit radicalii basci în 3 grupuri: X, Y şi Z. Grupul X sunt acei care sunt împlicaţi în Kale Borroka - tinerii radicali, neavând contact direct cu ETA, grupul Y - constă din 3-5 oameni care sunt sub control ETA, însa grupul Z sunt deja militanţi experimentaţi ai ETA. În orice caz, intensitatea luptei de stradă creşte şi scade în funcţie de dorinţele ETA.
Poate va întrebaţi de ce noi românii ar trebuii să învăţăm ceva de la aceşti basci. Faptul că în România singurul protest radical contemporan a fost revoluţia din decembrie, rezultă faptul că nu ştim să reacţionăm asupra represiunii sistemului. Ce ar trebuii să facem? Răspunsul îl au radicalii basci: Kale Borroka!
