Cu binecuvantarea lui Peron, Montoneros a iniţiat o campanie intensă de a destabiliza regimul pro-american(şi anti-Peronist) de atunci. Ei l-au răpit şi executat pe fostul preşedinte argentinian Pedro Aramburu, prefigurând asasinarea lui Aldo Moro în Italia de către Brigazile Roşii în 1978. De asemenea, au confiscat bunuri şi răpit directori pentru răscumpărare, de la corporaţiile multinaţionale care activau în Argentina la acea vreme. Pasiunile lui Evita pentru acţiunile de caritate, i-a împis pe Montoneros să folosească banii din răscumpărări pentru hrană şi îmbrăcăminte pentru săraci.
Curând mişcarea a atras atenţia Cubei lui Fidel Castro. Faptul că, aparent un "comunist" ca şi Castro i-a sprijinit pe "fasciştiii" Montoneros nu ar trebui să fie o surpriză aşa mare : în zilele studenţiei lui, Fidel a fost adesea văzut citind din Mein Kampf şi a fost, probabil, mult mai influenţat de această lucrare decât de măzgălelile lui Marx. MPM a menţinut relaţii strânse cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, M-19-le Columbian şi cu Partidul Socialist Spaniol.
În cele din urmă, Montoneros a creat un climat care a permis partidului Peronist să preia puterea în alegeri. Loialistul Peronist - Hector Campora a devenit preşedinte în 1973, deschizând calea pentru intoarcerea triumfală a Generalului. În timpul interludiului Campora, curajoşii Montoneros au iesit din lupta underground şi s-au bucurat pentru scurt timp de un statut semi-oficial. Dar curând un conflict s-a dezvoltat între Peroniştii de dreapta şi Montoneros de stânga. Dreapta se teme de perspectiva revoluţiei naţionale prevazută de Montoneros, favorizând în schimb un compromis cu instituţii capitaliste şi conservatoare, cum ar fi Biserica şi Armata. Extrema dreaptă şi Montoneros s-au ciocnit la ceremonia de intoarcere acasă a lui Peron din iunie 1973, lăsând 13 morţi şi 100 răniţi. Ruptura generală a fost făcută atunci când o mână de Montoneros au fost acuzaţi de complot la asasinare Generalului Peron şi a noii sale soţii, Isabel. În timp ce majoritatea Montoneros, evident, nu l-au vrut pe mentorul lor mort, s-au simţit, de asemenea, dezamăgiţi de alăturarea lui Peron la partea conservatoare a partidului.
În luna mai 1974, suspiciunile Montoneros au fost confirmate : sub presiunea extremei dreapta, generalul Peron a dezis mişcarea Justicialistă de MPM, numindu-i "trădători şi mercenari". Afişând în continuare loialitate intensă faţă de liderul lor anterior, Montoneros au rămas pe baricade chiar şi după moartea lui de la 1 iulie 1974.
Montoneros - devotaţi viziunii revoluţionare sociale ale "Peronismului autentic" - nu a avut altă opţiune decât să înceapă operaţiuni militare împotriva guvernului. Isabel Peron - noul preşedinte argentinian - a fost în esenţă, captivă în palatul ei. Ofiţerii armatei au deţinut puterea reală. Mai târziu chiar şi iluzia unui guvern Peronist a fost eliminată : în 1976, Isabel a fost înlăturată şi a fost instalată junta.
La mijlocul lunii iulie 1974, gherilele Peroniste au lovit pentru prima oară, executând un fost ministru de externe. În luna septembrie au răpit doi fraţi bogaţi, cerând pentru răscumpărarea lor enorma sumă de 60 milioane de dolari. Montoneros a dat cu siguranţă un nou sens sloganului "impozitaţii pe bogaţi". Utilizând bogăţia dobândită, Montoneros a continuat să bombardeze corporaţiile SUA de pe tot teritoriul Argentinei. Directorii de la cele trei mari companii auto - GM, Ford şi Chrysler au fost ucişi, iar mai multe buchete-bombă au fost livrate altor corporaţii. Au mai scufundat un vas argentinian naval în 1975, costând guvernul o pagubă de 70 milioane de dolari.
Junta a răspuns cu un război general. Până la 30.000 de oameni au murit sau au "dispărut" în mâinile forţelor de securitate. Alianţa Anti-comunistă Argentiniană (AAA), o "brigadă a morţii" de extremă dreapta, a fost una dintre cele mai crude. După ce erau torturaţi în instituţii cum ar fi Şcoala de Mecanică a Marinei, victimele erau apoi aruncate din elicoptere în Oceanul Atlantic. Montoneros a suferit pierderi grele : 1600 ucişi doar în 1976.
În ciuda rezistenţei lor eroice, Montoneros s-a stins până în 1977(deşi unii au mai dus lupta până în 1981). Rata ridicată de pierderi în rândul gherilelor şi a familiilor lor, pur şi simplu nu a mai putut menţine lupta pe o perioadă mai lungă de timp. Montoneros a dus lipsă şi de susţinere din partea comunităţii peroniste.
La fel ca Strasser-iştii din Germania nazistă şi inspiraţii corporatiştii Mazzini din Italia fascistă, Montoneros a admis cele mai înalte idealuri ale Argentinei Peroniste. Ei au luptat din greu pentru a restabili viziunea "patriei socialiste" a nobilului General Peron, refuzând să se mulţumească cu o sălbatică republică de "brigăzii ale morţii".
"Peron, Evita, ni yankis ni marxistas, la Patria Peronista"
