Se ştie de la Oscar Wilde încoace că o hartă fără insula Utopia este o hartă care nu merită efortul. Totuşi, faptul că Islanda a trecut de la fetiţa cea frumoasă a capitalismului târziu la un proiect de democraţie reală, ne sugerează că o hartă fără Utopia nu este doar nedemnă de privirea noastră, ci şi o înşelăciune din cauza unei cartografii defectuoase. Farul Utopiei, că o vor sau nu pieţele, a început să emită semnale slabe de avertizare restului Europei.
Islanda nu este Utopia. Se ştie că nu pot exista regate de libertate în imperiul necesităţii capitalismului târziu. Dar este recunoaşterea unei absenţe dramatice. Islanda este dovada că nu capitalul deţine întregul adevăr despre lume, chiar şi atunci când aspiră să controleze toate hărţile de care dispune.
Prin decizia ei de a frâna roata tragică a pieţelor, Islanda a stabilit un precedent care poate ameninţa cu ruperea coloanei vertebrale a capitalismului târziu. Deocamdată, această mică insulă, care face ceea ce se spunea că este imposibil pentru că este ireal, nu pare să se plece în faţa haosului, deşi o face în linişte. Câte informaţii avem despre Islanda şi câte despre împrumuturile pentru Grecia? De ce Islanda se găseşte în afara unor medii care ar trebui să ne spună ce se întâmplă în lume?
O constituţie construită de adunările populare
Până acum, a fost un patrimoniu al puterii definirea a ceea ce este real şi ce nu, ceea ce se poate gândi şi realiza şi ce nu. Hărţile cognitive folosite pentru a ne cunoaşte lumea au ţinut întotdeauna spaţii ascunse în care rezidă barbaria care susţine domeniul elitelor. Aceste puncte oarbe ale lumii sunt însoţite de obicei de eliminarea opusului lor, insula Utopia. Și a scris-o Walter Benjamin: orice document de cultură este în acelaşi timp un document de barbarie.
Aceste elite, ajutate de teologi şi economişti, au definit ce este real şi ce nu. Ceea ce este realist, în acord cu această definiţie a realităţii, şi ceea ce nu este şi prin urmare este o aberaţie a gândirii pe care nu trebuie să o luăm în consideraţie. Adică, ceea ce trebuie să facem şi să gândim şi ce nu.
Dar s-a făcut în acord cu fundamentul puterii şi al violenţei sale: temutul concept al necesităţii. Este necesar să se facă sacrificii, spun ei cu un gest plin de nelinişte. Fie ajustarea, fie catastrofa inimaginabilă. Iar capitalismul târziu şi-a expus logica într-un mod pervers hegelian: tot ce este real este în mod necesar raţional şi invers.
În ianuarie 2009, poporul islandez s-a revoltat împotriva arbitrarităţii acestei logici. Manifestările pacifice ale mulţimii au provocat căderea cabinetului conservator al lui Geir Haarde. Guvernul a căzut în sarcina stângii în minoritate parlamentară care a convocat alegeri în aprilie 2009. Alianţa Social-democrată a primului ministru, Jóhanna Sigurðardóttir, şi Mişcarea Stânga-Verde şi-au reînnoit coaliţia guvernamentală cu majoritate absolută. În toamna lui 2009 s-a început prin iniţiativă populară redactarea unei Constituţii prin intermediul unui proces de adunări ale cetăţenilor.
În 2010, guvernul a propus crearea unui consiliu naţional constitutiv ai cărui membri trebuieau să fie aleşi la întâmplare. Două referendumuri (al doilea în aprilie 2011) au negat plata către bănci şi plata datoriei externe. Și în septembrie 2011 fostul prim-ministru Geeir Haarde a fost trimis în judecată pentru responsabiliatea sa în timpul crizei.
Orice hartă a Europei ar trebui să ţină cont de Islanda
Să uităm că lumea nu este o tragedie greacă în care roata destinului sau a capitalului se învârte fără să ţină cont de raţiunile oamenilor înseamnă să negăm realitatea. Înseamnă să ignorăm că această roată este mişcată de fiinţe umane. Tot ceea ce ne putem imagina ca posibil este tot atât de real precum ceea ce pieţele ne spun că este realitatea.
Posibilitatea şi imaginaţia, recuperate în Islanda, ne învaţă că ele sunt tot atât de adevărate precum necesitatea pantagruelică a capitalismului. Trebuie doar să ascultăm acest apel ca să descoperim capcana în care se doreşte să credem. Nu există altă alternativă, pretind ei. Oare vreunul dintre cei care ne anunţă sacrificii s-a deranjat să verifice harta lumii?
Islanda a demonstrat că există mai multe lucruri în cartografia noastră decât ni se spune. Că este posibil să dominăm, şi aici se regăseşte principiul libertăţii, nevoia. Islanda, totuşi, nu este un model. Este una dintre posibilităţile de a fi diferit. Încercarea mulţimii islandeze de a-şi construi viitorul cu deciziile sale şi imaginaţia sa ne arată realitatea unei alternative.
Pentru că posibilitatea diferenţei proclamate de mulţime este atât de reală ca necesitatea de acelaşi lucru cerută de capital. În Islanda au decis să nu lase ca ziua de mâine să dicteze roata tragică a nevoii. Vom continua noi ceilalţi să lăsăm ca realul să rămână definit de capital? Vom continua să predăm viitorul, posibilitatea şi imaginaţia băncilor, corporaţiilor şi guvernelor care spun că fac tot ce se poate face?
Orice hartă a Europei ar trebui să ţină Islanda într-o perspectivă paralelă. Această hartă trebuie să se construiască având certitudinea că posibilul este tot atât de înăuntrul realului precum necesarul. Necesitatea este doar o posibilitate în plus a realului.
Există alternativă. Islanda ne-a amintit-o proclamând că imaginaţia este parte a raţiunii. Mulţimea este cea care va defini ce este real şi realist utilizând posibilitatea diferenţei. Astfel, nu vom încuraja consolarea visătorilor, ci ne vom aşeza de-o parte a realităţii pe care piaţa de capital vrea să o şteargă complet. Existenţa Utopiei depinde de asta. Precum şi conceptul însuşi al unei vieţi care merită a fi trăită.
De pe Presseurope
Exemplul Islandez
Dacă cineva crede că nu există cenzură astăzi, să-mi spuneţi dacă a fost cunoscut tot ceea ce se întâmplă în Egipt, de ce ziarele nu au spus nimic despre ce se întâmplă în Islanda.În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală.
De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani? Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu?
Iata pe scurt, istoria evenimentelor:
2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.
2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoava demisia primului-ministru şi a membrilor guvernului in bloc. Continuă situaţia economica nefavorabila.
Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre Marea Britanie şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze sa le plateasca lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% interese.
2010. Oamenii ajung să iar în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului.
În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul.
La referendumul, organizat în luna martie 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.
Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toti bancherii implicati, pleaca din ţară.
În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.
Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran.Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, pentru care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane.
Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011 prezinta un proiect de constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară.
Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.
Aceasta este scurtă istorie a Revoluţiei Islanda: demisia guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentrua cei responsabili pentru criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.
S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talksourile politice? S-au văzut imaginile de la evenimentele la televizor? Bineînţeles că nu.
Oamenii islandezi au fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.
De Lina Tănase
