Statul este o ficţiune şi în acelaş timp cea mai rea şi cea mai proastă tiranie, dacă se poate grada astă nenorocire. În numele ficţiunii, a raţiunii de stat, se organizează suferinţa; în numele statului un imbecil sau mii stăpânesc. Interesele statului sunt contrare intereselor popoarelor; statul presupune ca concepţiuni a priori corupţiunea, armata, recompensele, birul.
Astăzi când netrebuinţa stăpânilor e arătată, desfiinţarea acestei ficţiuni e o cestiune de timp. Neapărat că spiritul de reacţiune ţine încă in loc progresul şi şarlatanii îl încătuşează; evenimentele însă ne anunţă că lucrarea de desfiinţare e începută.
Când cu proclamarea regatului la noi, un deputat protestând contra lui invocă tradiţiunile republicilor din evul mediu a Vrancei, Dornei şi Tigheciului. Le invoca serios? Acele republice erau mici state, boerii sau banate, organisate dupe modelul republicilor aristocratice italiene. Să scăpăm de rigat spre a scăpăta în feudalitate nu e tocmai o fericire şi nu aceasta e dorinţa noastră cari nu ne oglindim în trecut şi voim o formă noue în care individul liber, comuna liberă, fie care colectivitate naţională liberă în credinţile şi speranţile ei, să trăească, de ar fi un pumn de oameni ca Arnăuţii şi Muntenegrenii sau o Polonie întreagă. Precum în organismul animal fie care celulă e pe deplin independentă astfel voim să fie şi în organismul social.
Concepţiunea aceasta, anarchistă, nu e definită de Aristot şi prin urmare scandalisează multe inteligenţe delicate, ea e aspru combătută de socialiştii statişti cari ar voi să transforme societatea într’o ierarchie de mandarini, de administratori şi de administraţi. Ei sunt antipodul nostru cari credem că rolul statului e de a strica pe ori ce pune mâna şi servesce ca disolvant nenorocit în societăţile moderne. - Eată de ce dorind emanciparea economică, voim federaţiunea între provinţiile românesci. - Ca corolariu a federaţiunei voim guvernarea fie-căruia prin sine însuşii cum ii va plăcea. Ordinul social, ca şi cel economic, ar resulta din combinarea intereselor tuturor. Federaţiunea, garantând şi necontopind libertatea individuală şi libertatea naţională e forma cea mai ridicată a asociaţiunii, ne apărat presupuind inegalitatea socială şi economică delăturată, căci altfel n’ar fi o federaţiune ci o cârdăşie a câtor-va esploatatori. –"
De Gr. Munteanu, Situaţiunea socială a Ardealului şi ideia Federaţiunii, revista Dacia viitoare (nr. 11, 1883, pp. 167-168), o publicaţie editată de studenţii români din Paris şi mai apoi Bruxelles.
