Dar curând a venit Primul Razboi Mondial, un război fără sens al imperialiştilor în care sute de tineri au murit pentru "Rege, Împarat sau Kaiser". În acest timp, în Modena Bombacci devine liderul local al socialiştilor. Conducând o propagandă activă anti-razboi şi o agitaţie revoluţionară, devenind chiar o celebritate locală. El fiind deja un bun prieten cu Mussolini. Bombacci releva în discursurile lui lumea imperialistă şi cum italieni sunt forţaţi să lupte pentru capriciul regelui. Fiind un oponent aprig a politicii guvernului central. În timpul războaielor Balcane şi revoluţiilor din Rusia, Nicola a fost liderul Camerei de Muncă, secretarul provincial al Federaţiei Socialiste din Modena şi editor al ziarului socialist "Mâine".
Deja în Iulie 1917 Bombacci a fost numit la manageriatul Partidului Socialist Italian (PSI), dar în 1918 după arestările din Ianuarie al lui Lazzari şi al lui Serra în Mai, a devenit practic singur la conducerea partidului. Dar mulţumită bunelor abilităţi de organizare ale lui Bombacci, a reuşit să combine federaţile socialiste provinciale, partidele socialiste şi cele parlamentare a grupului socialiştilor (GPS), sub directa supraveghere a PSI. Care încorporeaza la acel timp şi sindicate independe de naţionalişti.
Pe 11 Octombrie 1919, Bombacci a fost ales secretar al partidului, iar luna următoare în primele alegeri post-razboi de pe 16 Noiembrie fiind ales în fruntea Muncipiului de Bologna alături de partidul lui. Una dintre zone primind peste 100.000 de voturi, a fost unul dintre cele mai puternice şi de succes alegeri din istoria socialiştilor în Italia. În Ianuarie 1920 a fost prezentată de Nicola Bombacci o constituţie a sovieticilor, care a primit puţin suport şi multe critici. Cu toate acestea, contribuie la dezbaterile teoretice despre politica partidului în societatea Italiană a acelor ani. În aprilie a devenit primul Italian Socialist-Bolşevic reprezentant al întâlnirii din Copenhaga, iar în vară a fost membru al delegaţiei Italiene comuniste în Rusia Sovietică. A mai participat în Al-doilea Congres Internaţional Comunist, unde l-a întâlnit pe Lenin şi alţi lideri socialişti ai acelor vremuri. Mai târziu după multe călătorii, Bombacci se confruntă cu o alegere importantă - să se alăture noului stabilit Partid Comunist Italian (ca membru al Comitetului Partidului Central) sau să continuie cu PSI. Alegera sa fiind Partidul Comunist.
În primăvara anului 1921 Bombacci a fost reales, la alegerile generale a districtului de Trieste. Dar datorită performanţelor lui a fost oarecum izolat de grupul vechilor marxişti: Gramsci, Togliatti, Terraci, Bordiga şi Tasca. Curând el a fost exclus din Comitetul Partidului Central ca fiind "nesigur" la acel moment. Disputa despre "rebeliunea" lui Bombacci ajunsese la eşaloanele superioare a puterii Sovietice. În Noiembrie 1923 Comitetul Executiv al Partidului Comunist al Italiei a decis unilateral fără a se consulta cu internaţionala comunistă, să-l expulzeze din partid. L-au lovit pe Bombacci pentru că, pe când era secretarul grupului parlamentar al Comitetului Central a propus într-un discurs, înainte de Camera Deputaţilor din 30 Noiembrie 1923, o posibila unificare a celor 2 revoluţii - bolşevicii şi fasciştii.
Totuşi în Ianuarie 1924 Bombacci a fost trimis la Moscova, unde a reprezentat delegaţia Italiană la funeralile lui Lenin. Sub conducerea lui Grigory Zinoviev este decis ca Bombacci să fie reinstalat în Partidul Comunist Italian pentru o perioadă, însa, fasciştii italieni au invins partidul şi luptătorii lui pe străzi mai repede decât Bombacci a reuşit să-l redreseze.
După reîntoarcerea în Italia, Bombacci a început să lucreze la Ambasada Sovietica din Roma, unde s-a angajat în relaţiile comerciale şi economice dintre cele două ţări. În 1925 a fondat o revistă Italiano-Rusă unde scria despre relaţile economice şi comerciale, revista nefiind foarte populară. În 1927 liderii comunişti au fost alungaţi din partid fiind consideraţi nefolositori. Bombacci îi vedea pe Naţional-Socialişti nu inamici ai "Marxismului-Leninismului" ci aliaţi, şi adevăraţi revoluţionari şi socialişti. Însă "roşii" nu l-au putut ierta. Munca la ambasada Sovietică a fost întreruptă înainte de 1930. Fiul lui Bombacci, Vladimir, a fost foarte bolnav. Familia lui avea nevoie urgentă de bani. Acesta apelează după mulţi ani la vechiul lui prieten Mussolini. Ducele i-a dat o suma substanţiala de bani şi l-a angajat în Institutul de Educaţie şi Cinematografie. Trebuie notat că Mussolini ştia de Bombacci ca fiind membru al partidului comunist, însă asta nu a ascuns sau distrus prietenia lor. Ei corespondând în toţi aceşti ani.
Din 1933 Bombacci s-a ataşat tot mai mult de fascism, dar nu a intrat în partid. Mussolini l-a începutul anului 1936 îl sfătuieşte să devină editorul unei reviste, să spună lumii despre poziţia fascismului. Exceptând scurte pauze, revista a apărut până în Iulie 1943. Echipa din proiectul lui a inclus mai mulţi ex-socialişti ca : Mario Alberto Malatesta, Ezio Riboldi, Arturo Labriola, Moki Walter, John şi Angelo Renato Bittel. Bombacci nu a fost membru a Partidului Naţional Fascist (PNF) nevăzând în asta un necesar, considerându-se un fascist "mai mic" fără card de partid.
După căderea regimului fascist din 25 Iulie 1943, eliberarea lui Mussolini din Gran Sasso în luna septembrie a aceluiaşi an şi proclamarea Republicii Sociale Italiene (RSI), Bombacci a decis să se duca în Salo, unde a devenit consilier al lui Mussolini. De atunci, fondatorul Partidului Comunist Italian a primit mai mult spaţiu pentru activităţile sale, a decis să se dedice trup şi suflet pentru fascism. Elocvenţa lui înnăscută şi apropierea sa de clasa muncitorească fiind o propagandă foarte utilă. El a publicat mai multe pamflete despre pericolul bolşevismului, stalinismului şi a degenerării principilor comuniste. În timpul războiului a luat parte la congresul din Verona, după care a fost aprobat de proiectul "Socialization". Publicările lui fiind cunoscute peste tot, el a primit aprobarea populatiei, în special cea rurală. Plus aprobarea Consiliului Miniştrilor în Februarie 1944.
În ultimele luni de război (Septembrie 1944 - Martie 1945) Nicola umblă să promoveze fascismul ca "un triumf al muncii, revoluţiei şi construcţiei" cu lecturi printre muncitorii şi studenţii de pe străzile din nordul peninsulei. Bombacci a stat alături de Mussolini până în ultimele momente. Gherilele i-au prins înainte să zboare spre Elveţia. Fiind executat pe ţărmurile lacului Como în 28 Aprilie 1945, alături de Mussolini şi alţi lideri ai "revoluţiei fasciste".
Nicola Bombacci este o personificare unică a "poziţiei a treia", care în perioada postbelica avea să fie principala ideologie ca bază pentru naţionaliştii Europeni şi nu numai. În Italia de astăzi el este clasificat ca "fascist de stanga", care în sine este absurd. Pentru că fascismul nu este nici de dreapta, nici de stânga. Combinând calităţile unui socialist-revoluţionar clasic şi unui naţionalist etnic progresiv, a devenit personificarea sintezei naţional-revoluţionare. De notat că Nicola a fost un aprig oponent al monarhiei din Italia, care şi-a trădat în cele din urmă oamenii. Printre naţionaliştii de azi nu se bucură de o mare popularitate, deoarece spre deosebire de mulţi "dreaptaci" el credea că ţăranii sunt piatra de temelie a statului... nu vice versa. De aceea este idolatrizat de muncitori şi studenţi, şi urât de pseudo-patrioţi care iubesc puterea şi conducătorii ei.
Nicola Bombacci a lăsat o împortantă moştenire politică în limba italiană, câteva din lucrările lui sunt disponibile şi în Engleză.
